Cele mai amintite versuri ale lui Miguel Hernández (cu poemul său)
Primele 3 în funcție de 34 voturi de la oameni: Că trebuie să vorbim despre multe lucruri, / suflet pereche, pereche. · Vânturile din oraș mă poartă, / vânturile din oraș mă trag. · Pentru libertate sângerez, lupt, trăiesc.. (Actualizat 21 nov. 2020.)
„Tovarăș de suflet, tovarăș”, „În leagănul foamei copilul meu a fost” și „Vânturile orașului mă duc departe”: versurile lui Miguel Hernández cele mai recitate, de la Elegia la Ramón Sijé și Fulgerul care nu încetează până la Cântecele de leagăn ale cepei scrise în închisoare, fiecare cu poemul său.
Tradus automat (original în Español). Vezi originalul
Top 13
-
1
Că trebuie să vorbim despre multe lucruri, / suflet pereche, pereche.
„Elegie pentru Ramón Sijé”, în Raza care nu încetează (1936).
-
2
Vânturile din oraș mă poartă, / vânturile din oraș mă trag.
„Vânturile orașului mă poartă”, în Vântul orașului (1937).
-
3
Pentru libertate sângerez, lupt, trăiesc.
„Rănitul”, în Omul pândește (1939).
-
4
Trec din inima mea la treburile mele.
„Elegie pentru Ramón Sijé”, în Raza care nu încetează (1936).
-
5
Te vei întoarce în grădina mea și în smochinul meu: / de-a lungul schelei înalte de flori / sufletul tău de stup va păsări.
„Elegie pentru Ramón Sijé”, în Raza care nu încetează (1936).
-
6
În leagănul foamei / copilul meu era. / Cu sânge de ceapă / a alăptat.
„Cântece de leagăn cu ceapă” (1939), scris în închisoare.
-
7
A sosit cu trei răni: / cea a iubirii, / cea a morții, / cea a vieții.
„A sosit cu trei răni”, în Cântece și balade ale absențelor (1938-1941).
-
8
Sunt înalt pentru că mă uit la palmieri, / nepoliticos pentru a trăi cu munții...
„Fluier de afirmare în sat”, în Fulgerul care nu încetează (1936).
-
9
Pictat, nu gol: / casa mea este pictată / culoarea marilor / patimilor și nenorocirilor.
„Ultimul cântec”, în The Man Stalks (1939).
-
10
Mai multe băuturi înseamnă viață / și o singură băutură este moarte.
„Șezând pe morți”, în Viento del pueblo (1937).
-
11
Războaie triste / dacă compania nu este dragoste.
„Războaie triste”, în Cântece și balade ale absențelor (1938-1941).
-
12
Întunecat de mâhnire, aproape întunecat, / pentru că mâhnirea se pete când explodează, / unde eu nu sunt, nu există om mai întristat decât oricare.
„Umbră cu durere, aproape întuneric”, în Raza care nu încetează (1936).
-
13
Râzi atât de mult / încât în sufletul meu când te aud / umple spațiul.
„Cântece de leagăn cu ceapă” (1939), scris în închisoare.
Cum este ordonat acest clasament? După voturile oamenilor: fiecare ▲ adaugă un punct și fiecare ▼ ia unul. Oricine poate vota și poate adăuga ceea ce lipsește.
Lipsește ceva?
Comentarii (0)
Niciun comentariu încă. Fii primul!